îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

duminică, 28 noiembrie 2010

întrebare



Deci tu ce faci când plouă? 


marți, 23 noiembrie 2010

23-34


  




Același cubuleț de zahăr aruncat în dimineți-clone în aceeași ceașcă de cafea. 


vineri, 19 noiembrie 2010

12:19


 



Îmrăcați în costume scumpe

îmbarcați în avioane particulare

când românii nu au ce pune-n rezervoare

în reflectoare decât haine second hand

de vânzare

câștigătorii la loto

devin curve penale

și n-are sens să gândim așa,

în reflectoare ar trebui să fie valoare

ne închinăm la restul de la vânzătoare

dozatoare și avioane fără piloți

fiindc-aceștia au uitat să-și tragă pe ei chiloți

dar au cască și costume speciale

când conduc supersonice particulare

și văd oamenii de sus

când urcă și coboară munți și se sperie

de animale gen urs

care trebuie înfruntat

fără un pistol bin-aranjat,

pumnii-mitralierele noastre

sparg geamuri când vin rezultate proaste.


                                                                                                         centru, ora 12:19






marți, 16 noiembrie 2010

oameni



            


                Avem oameni ce nu pot, ce nu vor, oameni care nu trag, nu bag, oameni care râd la cei ce plâng, oameni care vor, ce n-au bani și au panici, oameni ce așteaptă, așteaptă ce nu-i așteaptă, oameni carouri, oameni tatuați, calculați, dezaxați, oameni undiță ce trag încontinuu, linie dreaptă, oameni cu minți, cuminți, uită-te la tine cum minți, oameni vitanjă, oameni etanși, sconcși, oameni din somn scoși, oameni cu permise, degeaba. n-au mașini. viitor. sau bani. oameni ce doar visează. Și cu toate astea eu controlez lumea.






vineri, 12 noiembrie 2010

12

Un om va muri in noaptea asta. Simplu, nu?

luni, 1 noiembrie 2010

Calcul simplu


 


          Destinul nu există. Eu nu cred în el. Eu nu cred în ceva ce știe despre mine și știe ce voi face. Destinul e o formă ciudată de existență, care nu există, dar este. Nu cred în el, pentru că dacă aș crede aș spune că există, iar dacă există, înseamnă că cineva îmi cunoaște mișcările. Nu, deci nu există. Iar după un calcul simplu de zile, îmi iese ceea ce îmi era frică. Un număr care îl port cu mine aproape mereu, pe care nu îl uit, care este important, și care a apărut într-un moment important. Nu, deci destinul este ceva, dar nu voi crede niciodată în el. Este cea mai mare aberație posibilă. 


                        Cel mai de căcat trip al vieții mele a fost ăsta. Să știu ceva dar să nu pot opri.