îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

miercuri, 29 decembrie 2010

00;53



                 Ascultăm roșul cum se scurge în pahar, noapte de noapte, și cum zi de zi roșul devine albastru sau altă culoare, și voi fetele îl luați și îl dați pe la ochi. Noi nu ne dăm seama, noi știm un lucru: roșul indiferent de ce culoare a fost va sfârși curgând prin vene. Vă place să ne luați sângele să-l gustați să-l turnați să să vă machiați cu el. Știu... Și noi ne gândim câteodată să vă facem niște cercei din butoanele tastaturii și să vă oferim astfel un cadou de ziua voastră. 

                    ”Salut florilor.

                            Salut și ție.”


                                        Același trip de căcat de câteva zile încoace. Salut florile, închid ușa și dorm. Merg de-a bușilea dimineața să beau apă, și tot de-a bușilea și la fel de tripat și la fel de dimineață vin înapoi și doresc să dorm ca porcul. Dar nu prea îmi reușește. Mersul de-a bușilea e chiar bun. Cu excepția pragurilor. Când de abia deschizi ochii să vezi dacă florile-ți dorm, cam uiți de praguri, dar, după un timp de învinețești și nu prea ar fi ok să apari cu câteva vânătăi dimineață să nu îți amintești de unde sunt. Vânătaia ca vânătaia, dar să nu răsucească soarta sângelui legata parcă de tine, o vânătaie distruge sângele pur. Pe care fetele îl machiază pe ochi și ți-l afișează în unele seri. Același portishead în cele 2 paturi în care mă învârt. Acasă și în altă parte. În altă parte e o parte din mine, unde mă regăsesc seara și ascult roșul cum se scurge în pahar.  



luni, 27 decembrie 2010

2 și 12




          Mi-am rupt firul epic într-o căzătură în cot ce doar mi-a rupt nasul. Am mers până la primul centru de prim-ajutor și am fost dat afară pe motiv ca mi-a dat barba. Am aruncat privirile privirilor ce priveau spre mine și mi-am spus că... oh, căcat. iar e ceața aia pe care nu o pot descrie și numai eu o pot vedea. ceața-mi apare dimineața și noapte târziu. nu e suficient să mă frec la ochi, probabil că tu d-asta o faci așa des în speranța să-ți răsune în cap vama veche sau travka și nu zgomote cum ar fi un ”iiiiiiii” venit poate de la ”infinit” . Hai să ascultăm tobele melodiei și să ne lăsăm duși de val, fie că e dimineață cu cafea sau fără, noapte, după amiază, frig sau ceață. 

joi, 23 decembrie 2010

5:43



              Mi-am colorat cu ceara indisponibilitatile. Mi-am deschis valiza cu lucruri indesate si mi-am scos pasta de dinti. Asta e de aruncat, mi-am spus. Era inghetata. Doar mi-am scos o foaie si am scris:


”Imi las mainile sa curga pe prosop, in timp ce las tigarea sa se consume, in adevaratul stil de a fi tigare. Mainile, dupa ce termina cu prosopul, imi semneaza acte post-mortem:  Hei botic, sunt facut din fier si totusi ma topesc, imi place sa ascult Blazaaj in timp ce te ascult si pe tine, o sa murim amandoi pe fond de bautura, intr-o carciuma, iti las tot, adica niste chei, un pachet de lucky si un nr. de telefon inchis.” 

                Cauta-ma maine. O sa ma gasesti.


   

2:11

Am iesit de dimineata dintr-un tablou cu rama portocalie. Ai iesit de dimineata dintr-un tablou cu rama portocalie. Nu putem spune ca am iesit ambii de dimineata dintr-un tablou cu rama portocalie. Rama noastra era neagra.
De dimineata nu mi-am bagat florile in seama. Florile mi-au dus lipsa. Eu nu pe a lor. Nu credeam in momentele astea. Si totusi mi se intampla. imbraca-ma si lasa-ma in lume...

fotografiaza-ma cu un aspirator.

marți, 21 decembrie 2010

05.56




              M-a privit din dormitor cu ușa între deschisă și mi-a zis: ”Du-te băi artistule să dormi. Viața ți-e veșnică!”. Nu aveam ce să fac. Nu îmi era somn. Mi-am pus vesta de salvare și m-am aruncat în lume. Cafea dimineața. După amiaza și multe seara. Multe cât cuprind. Îmi târăsc bocancii până acasă și-mi place să dorm încălțat... 



sâmbătă, 18 decembrie 2010

nu vreau să fiu ciudat sau să dau panici

           


                     Mi-am început viața la fel ca fiecare,

părinții au băgat în mine sute de milioane,

'mi termin serile rupt de realitate,

ca un muncitor zvelt 

îmbrăcat în haine de gală.

Egală măsura pentru amândoi...

iar...

în fața unei familii unite

nici un cuvânt nu-i desparte

cuvinte menite să distrugă

din gura oricărui om venite

și uite, cum se duce tot la alții,

același cub

fără nici un pătrat găurit.

să ții minte tata

că te iubesc

și te-am iubit

indiferent unde te-am lovit.

sunt doar un pumn de nisip aruncat și risipit.




miercuri, 15 decembrie 2010

cursiv





             Umblă zvonul că mi-am abandonat sufletul lângă un calorifer, din incinta unei încăperi total negre. 

                            Am zbierat că nu. Și totuși da. Am sperat că nu. Iar alții au sperat că da. Eu l-am ținut. Și ei la fel. Un fel de mini-extratereștrii-cu-cap-de-femeie-frumoasă-și-sexy-să-nu-uit-fermecătoare-pitică-și-nu-mai-știu-ce-ochi-are. Am vrut să îi uit culoarea ochilor. Îmi era și îmi este în continuare frică de acel om care va veni la mine și mă va întreba de ochii fetei. 

                            Într-o zi, mi-am trimis poștatul propriu, până la tine acolo, doar ca să știu că-mi va ajunge scrisoarea întreagă. Am urmărit știrile, ca nu cumva cineva să fie omorât în ultimul timp, și culmea, în perioada asta nu mai sunt difuzate știri cu crime. Am abandonat postul și am pornit în căutarea poștașului. M-am ghidat după parfumul pe care am încercat să-l îmbib într-un șervețel de suflat nasul. L-am ajuns într-un sfârșit. Am găsit un schelete, pe jumătate înghețat, și o urmă de scris: 15 decembrie, acum mulți ani în urmă. Am înjurat toate constalațiile, l-am înjurat și pe Coelho care-mi promitea fluxul fericirii sperate și universul ținând cu mine. L-am înjurat și pe poștaș după câteva ore de chinuri. 

                           Am venit înapoi cu gândul să scriu o carte. Și asta voi face. Te-am iubit și te voi iubi în pagini scrise de mine. 




marți, 14 decembrie 2010

14



                                            M-am scărpinat în cur. Am sărutat-o. N-am băut cafea. 


 

                                                       E greșeala mea ca am aprins lumânarea într-o candelă și mi-a luat foc (subit) tot sertarul unde-mi țineam amintirile, sertarul de la birou, din lemn de cireș. V-am lăsat. Pe voi. Toate. Mă țin numai de mine. Timbre și scrisori nelinse respectiv, nescrise. Doar tastez. Îmi tastez singur. 

                                    Am venit de la vorbitul cu florile. Ele mi-au zis astăzi că sunt bun de nimic și că m-ar arunca. O să aranjez eu, să moară... toate florile. poate le aprind și lor o candelă... 

                                 O să mă învelesc cu plapuma și o să-ți visez parfumul în noaptea asta. 

                          

luni, 13 decembrie 2010

8

Am coborât din taxi. Mi-am aprins o țigară pentru că eu nu fumez. Mi-am verificat degetele. Am clipit des. Taxiul mi-a luat zâmbete până aici, la gara verilor fierbinți prin care alergam odată cu Tudor Chirilă-n fundul difuzoarelor.

Rimele eșuează pe hârtie. Scriu pe pereți. Dimineața-i pictez iar când ar fi trebui să fiu la liceu îi curăț. După aia mă îmbăt cu mirosuri de acetonă. Venită culmea, nu de la tine, ci din ghetele tale.

Să te ating, să dansez reggae și să uităm că durerea provine din măduva oaselor până și a creaturilor sălbatice ce dansează vals, invitandu-și frumoasele neveste, cu gust de piper, ce le dau refuz.

Mama ta presupun că face mâncare bună. Eu nu am mâncat ci doar am gustat. Încep să-mi pută ușor picioarele și plec. Vin acasă. În locul meu de singurătate.

”Salut plantelor”

”Salut și ție”

Te-am murit. Ține-te departe de sufletul meu. Hai pleacă. Sau poate doar am glumit. Ce păcat, pisica mea imaginară a început să miorlăie. Săraca. Vrea de mâncare. Am cam uitat de ea. Încerc să uit de tot, de seara asta și de țipetele manechinelor îmbrăcate-n bluze de ghepard. Pun capul pe umărul tău și-mi țin respirația. Mă trezesc într-un flacon, rup coconul și încep a zbura.



Pentru că ”te iubesc” are 8 litere. Iar 8-ul întors este infinit.



miercuri, 8 decembrie 2010

aş vrea


Începuturile sunt întotdeauna plăcute,frumoase..intense. În camera oglinzilor,căci aşa obişnuiam să o numim, mi ai povestit 3 seri la rând despre ele,repetându mi neîncetat că timpul nu este de partea ta. Şi te ai oprit. 2 oglinzi au crăpat semn că venise rândul meu. Mai erau încă 10 care aşteptau acelaşi lucru,dar eu nu mă grăbeam.

"- Eu nu am începuturi,doar sfârşiturile lor." Cioburi mărunte cădeau din tavan.

"- Ei m au urât, m au iubit,m au dispreţuit,m au judecat, m au admirat,m au minţit,m au înşelat şi întotdeauna m au uitat..."

Nu ai apucat să spui nimic pentru că ele,oglinzile, ţi au furat sufletul prea devreme.Şi am rămas acolo,întrebându mă cât de aproape eram de început.

luni, 6 decembrie 2010

privire infinită




                 Știam că am dormit răsucit azi noapte.
                         Azi e o dimineață, iar fără cafea, în care mi-am verificat bocancii și nu am găsit nimic. Adio spirit de altă dată. Adio sărbători.
                         Am intrat în cadă cu gândul să fac un duș. Furtunul m-a cuprins de gât, șold și mâini. Apa nu vroia să-mi șteargă lacrimile, și nici părul, și nici pieptul.
                          Am plecat gol în pat, mi-am trântit ușa și mi-am luat laptopul în brațe.
                          Te-am privit cum nu te-a privit nimeni. Aseară am stat cu tine cum nu am stat nimeni.
                          Vezi pătrățelele alea goale? Urmează să fie completate.


                                       Vrea ca lumina să mă lumineze de data asta. Vreau să nu mai fiu așa.
                                                                Și m-am schimbat. (probabil ptr totdeauna)


             

duminică, 5 decembrie 2010

Simplu privitor





 

                        Am băut sânge din călcâiul unui demon. Nu mai era cafea. Așa mi-a fost dat de destin, sau structura biologică a prezentului, cum îmi place mie să numesc destinul. Sau poate că, prietenii mei șoriceii, mi-au băut noaptea cafeaua, când probabil eu îmi stropeam florile cu propria transpirație, era o chestie doar de-un ceas. 

                       Le-am deschis peisajul piticilor ce mă escortau pe tărâmul lumii prezente, mi-au fost prezentate o pereche de ochi căprui, câteodată mai închiși, câteodată mai deschiși. I-am privit. Și doar atât. Am avut parte de o moarte tragică (cam a treia) a sufletului. Mi-au crescut țepi. M-am ofilit și am crescut. Mă visez psiholog, câteodată jurnalist, alteori fotograf. Sunt un simplu privitor cu ochi verzi al nimicului. 

                        Lipește-mă de străzile orașului dar nu mă lăsa să îngheț, îmi iau o sticlă de vodkă cu mine și... și cam atât. Și aș merge. Cu cine? Singur, pentru că tu ai uitat să pășești în lumea mea. Îmbracă-ți rochia roșie și hai cu mine în iarnă... avem de făcut atâția oameni să zâmbească. 


                  



miercuri, 1 decembrie 2010

Alb și cafea






             Intervin liliecii ori de câte ori încep noaptea să scriu pe blog. urlete de maimuțe, șobolani râzând și reptile care-mi șoptesc sute de lucruri - bineînțeles, toate astea în capul meu-. Într-o zi, când vorbeam cu florile, cea mai tăcută dintre ele m-a tras de mânecă și mi-a spus ceva ce doar visam și nu credeam că e real:

                    Că la mine în viață există o dragoste de șarpe.

Nu am înțeles. Nu am cerut explicații. Acestea au venit în următoarea clipă:

                   ”Nu uita că șerpii au sânge rece.”

Început de decembrie petrecut cu florile. 

”Vin aici doar de dragul că trebuie să fiu venit” - mi-a spus Domnul Dec.

Decembrie îmi dă fiori noaptea. Ziua nu. Dar noaptea da. Cafeaua parcă ar îngheța și nu ar mai avea același gust. Țigările scot mai puțin fum. Iar oamenilor le îngheață obrajii (de asta zâmbim mai puțin iarna).

O să bat mai mult drum să te văd. Asta știu sigur. Dar dacă nu îl mai pot bate? Stai, drumul să-l bat? în sfârșit...

Îmi lipesește pălăria de obor purtată pe cap. Poate că nu am mai avut timp, chef sau puterea necesară să o ridic. Ce știu sigur, este că ... iarna asta îmi vei lipsi.


De dimineață voi ieși afară și-ți voi scrie:


”Plimbări prin parc - bifat

lucky strike netimbrat

ruj pe obraz - lipsă”